Lucrăm într-o industrie al cărei scop este de a inova pentru a salva viețile oamenilor și pentru a susține sănătatea publică.

Un astfel de scop unic vine la pachet cu mari așteptări. Prin urmare, în centrul a tot ceea ce facem avem responsabilitatea modului în care inovăm, iar acest Cod de Conduită ne sprijină în această călătorie.

Pe măsură ce lumea se confruntă cu schimbări extraordinare, iar inovația tehnologică crește exponențial, ne aventurăm în necunoscut în căutarea miracolelor științei. Multe dintre deciziile și provocările cu care ne vom confrunta vor fi mai puțin albe sau negre și mai degrabă gri. Etica și inovația vor fi busola noastră, călăuzindu-ne și permițându-ne să reușim în misiunea noastră de a descoperi extraordinarul. Ne va diferenția de ceilalți: ceea ce noi numim Play-to-Win cu Integritate.

Limitele tradiționale ale companiei se extind și trec de la organizație la ecosistem. Astfel s-a creat convingerea noastră că angajamentul Sanofi față de integritate trebuie să se extindă dincolo de angajații și partenerii noștri de afaceri. Aceasta include colaborarea noastră cu pacienții, profesioniștii din domeniul sănătății, prestatorii de servicii medicale, finanțatorii, autoritățile, ONG-urile (organizații neguvernamentale), OIG-urile (organizații interguvernamentale) și multe altele pentru a modela un ecosistem de sănătate responsabil.


Îmbunătățirea vieților a milioane de oameni din întreaga lume prin inovații revoluționare în domeniul sănătății necesită o cultură determinată de încredere, integritate și asumarea atentă a riscurilor.

Evitarea prudenței excesive și a neglijenței ne permite să găsim echilibrul potrivit între oportunități și riscuri, să facem alegeri curajoase și informate, punând întotdeauna pacienții pe primul loc.

Etica începând cu momentul conceperii (trad. Ethics-by-design), asumarea atentă a riscurilor (trad. thoughtful risk-taking), modalitățile simplificate de lucru, parteneriatul cu stakeholderii din stadiul de concept, sustenabilitatea și transparența sunt elemente fundamentale ale strategiei noastre.

Cele mai valoroase și sustenabile companii din viitor vor fi cele care susțin astfel de eforturi în prezent.

A avea curajul de a face ceea ce este corect, la momentul potrivit și din considerentele corecte, menținându-ne angajamentul față de integritate în fiecare zi, în fiecare acțiune pe care o întreprindem, reprezintă Busola noastră. Acest lucru este înrădăcinat în justiția organizațională și siguranța psihologică, inclusiv deschiderea de a lua atitudine (trad. speak-up), de a contesta starea de fapt și de a exprima opinii fără teama de represalii.

Acest Cod de Conduită acoperă dimensiunile pe care le considerăm esențiale pentru atingerea angajamentului nostru față de pacienți și societate, inclusiv acțiunile noastre de maximizare a oportunităților și de atenuare a riscurilor în fiecare din aceste zone de business.


Angajații și partenerii noștri au acces la o varietate de resurse și inițiative care susțin Codul de Conduită. De asemenea, recunoaștem schimbarea rapidă a contextului în care lucrăm, iar Sanofi este dedicată învățării și îmbunătățirii continue de-a lungul timpului.

Ne bazăm pe voi toți să contribuiți (trad. Play Your Part) și să deveniți adevărați ambasadori ai Codului nostru de Conduită. Așa ne vom accelera transformarea culturală și vom urmări scopul nostru nobil.