Păstrarea Raportului Beneficiu-Risc
Sanofi s-a angajat să informeze în mod transparent despre produsele sale, asigurând în același timp actualizarea periodică a informațiilor despre eficacitate, profilul de siguranță și serviciile sale.
Siguranța pacienților este fundamentală pentru scopul nostru de a îmbunătăți viețile oamenilor. Acest lucru începe cu protejarea celor care participă la studiile clinice pe care le sponsorizăm și se extinde la siguranța produselor pe parcursul operațiunilor noastre de producție și la calitatea aprovizionării. Garantăm un raport beneficiu-risc pozitiv al produselor noastre. În plus, protejăm datele pacienților, susținem integritatea datelor pacienților, furnizăm informații pentru a asigura utilizarea sigură și eficientă a produselor și serviciilor noastre, monitorizăm încontinuu și raportăm evenimentele adverse. Pe măsură ce produsele și serviciile Sanofi evoluează și apar oportunități mai mari de îmbunătățire a sănătății pacienților, vom rămâne constanți în angajamentul nostru de a menține siguranța pacienților în strânsă colaborare cu stakeholderii noștri.
Cum maximizăm oportunitățile
- Prin prioritizarea siguranței pacienților, Sanofi îmbunătățește rezultatele în materie de sănătate, consolidează încrederea pacienților în sistemul medical și câștigă încrederea esenţială în rândul stakeholderilor.
- Prin păstrarea unui raport beneficiu-risc pozitiv pentru toate produsele noastre pe parcursul ciclului lor de viață, compania Sanofi își consolidează abordarea centrată pe pacient și este mai bine pregătită să răspundă nevoilor viitoare privind siguranța, inclusiv în domenii promițătoare precum editarea genelor și terapia celulară.
Cum minimizăm riscurile
- Produsele şi serviciile noastre sunt conforme standardelor stricte de calitate, siguranță, eficacitate și analiză risc/beneficiu, așa cum sunt stabilite de autoritățile de reglementare din orice locație unde ne desfășurăm activitatea.
- Asigurăm dovezi că produsele și serviciile noastre au profiluri de siguranță adecvate înainte de a fi testate la participanți umani în cadrul programelor de cercetare.
- Furnizăm informații relevante actualizate privind siguranța și eficacitatea pentru a susține deciziile autorităților guvernamentale, centrelor de investigare și comisiilor de etică în aprobarea programelor noastre clinice de cercetare.
- Comunicăm în mod transparent și actualizăm periodic informații despre siguranța și eficacitatea produselor și serviciilor noastre pe tot parcursul ciclului lor de viață.
- Susținem educarea comunității științifice și medicale prin furnizarea de informații exacte, relevante și echilibrate despre produsele și serviciile noastre, pentru a asigura o utilizare corespunzătoare a acestora.
- Ne asigurăm că răspunsurile la solicitările de informații medicale din partea pacienților și a profesioniștilor din domeniul sănătății sunt relevante, veridice, bazate pe dovezi și echilibrate științific pentru a susține utilizarea informată și adecvată a produselor Sanofi.
- Protejăm datele pacienților și informăm pacienții cu privire la modul în care le utilizăm datele cu caracter personal, totul în deplină conformitate cu legile în vigoare.
- Raportăm la timp autorităților de reglementare evenimentele adverse sau reacțiile adverse la produsele Sanofi, în conformitate cu cerințele de farmacovigilență.